Uneori, mai fac si de-astea... Ma aflu prin vreun colt de Bucuresti, de unde-ncerc sa inteleg ce, cum si cand se mai intampla in viata de zi cu zi a urbei in care, printre alte milioane de suflete, se nimereste sa-mi duc si eu in spinare, cojoaca zilelor ce-au fost si-au sa mai fie.
In buna traditie a momentelor mele de jungla urbana, scriu si mangai apasat, cu lingurita, frisca dintr-un cappucino vienez. Desi tigara mea s-a plictisit de-atata nebagare-n seama si iata-ncet se stinge, n-am cum sa intrerup procesul de nascocire editorialista, a gandurilor pe care vreau nu vreau, le simt in tample - sunt ganduri care se aud destul de tare, cu toate ca nu sunt deloc ale mele...
In stanga mea e-un grup de tineri intreprinzatori romani, care se chinuie de mama focului, sa faca afaceri cu statul. Fac service si mentenanta pentru ascensoare si, cum altfel, construiesc constructii... si nu le iese comisionu'...si sunt atat de suparati... Iar ca sa fie treaba si mai si, umflatul din mijlocul lor (cred ca e bossul - e singurul care are ceva in farfurie, pe langa apa plata din pahar...), se cearta-ntimp ce molfaie un 'irish sandwich', cu ceilalti clapaugi care-l asculta, fara sa-l inteleaga. Enervant pentru mine, este ca in loc sa mestece si sa inghita, urla cu mancarea-n gura si credeti-ma, e foarte-aiurea zgomotul de cearta, pe fond de masline cu niste sunca sau ceva, iar fire-ar ea sa fie de salata, nici ea nu vrea sa intre-n gura pe de-a-ntregul, atarna bleg, intr-un colt...
Si pentru ca nu pot sa gust muzica unor astfel de momente, imi indrept privirea si atentia, spre inainte. In fata mea sunt doua domnsoare, una bonda, iar cealalta roscata. Roscata plange pisicos... A parasit-o micutu'.... Isi mai sterge cate-o lacrima, imi mai zambeste cate-un pic, pare ca se descurca. Misto in schimb, e duduia blonda care ii tine servetelele! Prin felul ei de-a fi, a reusit sa ma uimeasca. Ia servetelele fleasca de lacrimi, se sterge si ea la nas cu ele, iar mai apoi le plimba frenetic printre degete. Si... ce credeti, doar atat? Nu, exista si continuarea - se sterge mai apoi, cu aceleasi servetele pline de amestec, peste frunte. Ce romantic... Acum incep sa inteleg oarecum, de ce totusi numarul burlacilor a tot rescut in ultimul timp.
Si pare ca mi-e bine, iar dupamiaza asta-i chiar una plina de haz. Dar, parc-as mai schimba ceva-n peisaj... Incep sa-mi plimb privirea peste mese, in incercarea de a intelege zgomotul de soricel care mananca niste tabla. E e chiar iritant... Si, ce sa vezi, minune! Undeva in dreapta mea, e masa unor oarecare doi. Un el si-o ea, total indragostiti unul de celalalt, prinsi in farmecul momentelor de zahar, ale porumbeilor de dupa primele 2-3 zile de relatie serioasa. Cum mi-am dat seama ca sunt complet indragostiti? Pai... "se vede vizibil, cu ochiul liber"... Si mai ales, se-aude! El, cu o privire eminesciana absolut rapunatoare, priveste-adanc in strachina cu ciorba, iar ea, masoara cu privirea, dunga din tavan. E limpede, nu? In plus, micutul soarbe-roade ciorba aia, exact ca si cum fiecare dintre noi, s-ar apuca sa bea niste piatra... Si mai cred ca se iubesc mult, pentru ca, desi tovarasu' isi roade ciorba cu maxima determinare si-aproape fara sa respire, ea inca mai sta cu el la masa... Pilduitor, intr-adevar! Asa-mi imaginez acum c-arata dragostea adevarata! Si totusi, de-ar termina o data ciorba aia...
Pe scurt, ce-am invatat eu azi? Eu, azi, am invatat, cum se tipa cu gura plina de mancare, cum se niveleaza fondul de ten, cu ajutorul unor servetele pline de lacrimi si muci, iar mai apoi si la final, cum se roade o ciorba, in asa fel incat si ceilalti de la alte mese, sa stie frate ce mananci!
Intrebare, grea: how the fuck can I not love my fuckin' Bucharest?! What the fuck... fuck.... Amin!
