Cu o consecvenţă aproape ciclică, apar pe la Tv tot felul de gigiei şi dorei, leonore şi maricici, care vor să ne uimească toate simţurile, cu cât sunt de proşti… Astfel, maimuţoiul din imaginea de mai sus, a devenit peste noapte vedetă de Youtube şi Tv, doar pentru că i-au dat-o unii de l-au jiúlit… Şi cât se chinuise să facă antebraţul ăla…

Dar nu asta-i important, sau cel puţin nu pentru mine. Ce mă interesează mai mult, este lipsa de idei în materie de divertismet a celor din televiziuni, lipsă atât de vizibilă şi de enervantă încât cei în materie ar cam trebui să se ia de gânduri.

Un singur lucru bun am întâlnit, pe Youtube, evident tot legat de maimuţa jiúlită, pe care l-au apostat unii, cu o bâtă şi i-au dat, bineînţeles, de l-au jiúlit: clipul cu ‘Melodia Perversă’ – sună bine.

Melodia Perversă ca pe Târgu Ocna

ROMânia, în versiunea frunză-verde-caca-maca. Numai de-am fi ştiut şi noi că e pe bani…

( recomandat a se citi cu background-ul audio, din finalul articolului )

Mi se întâmplă foarte rar să fiu chefliu. Uneori însă, mai şi greşesc, în special atunci când vine vorba despre obligaţii familiale. Ceea ce nu-i neapărat un lucru rău, mai cu seamă dacă fiecare eveniment de tip botez, devine şi unul eminamente educaţional. Dar să le luăm pe rând, pentru a nu confuza eventualul cititor…

Era joi seara când am primit primul telefon pe ton de indignare, în legătură cu „zbrenduiala” ROMâniei, în versiunea frunză-verde. Monsieurul stupefiat, de la celălalt capăt al agitatorului mobil, suna tocmai din Barcelona şi-avea o porblemă legată de OZN-ul crestat diform şi denumit generic de către Ministerul Turismului, „frunză”… Omului nu-i venea să creadă că o arătare de culoare verde-medicinal-enervant de tip caca-maca, poate fi ridicată la rangul de logo al unui stat european, ajuns în anul 2010, exclusiv prin mila Domnului, dimpreună cu Maica Precistă, evident…

Am discutat, ne-am consultat, ne-am indignat, şi-apoi am închis. Încă nu era clară treaba cu logoul firmei de transport din Italia, care total întâmplător este identic cu frunzuliţa noastră….

A doua zi, vineri, am mers la un botez în familie. Îmi place acest gen de eveniment, pentru că sunt un mare fan al bebeluşilor. Mi se par cele mai curajoase fiinţe de pe pământ – deşi habar n-au în ce se bagă, totuşi binevoiesc să se nască, să crească şi mai apoi să dea piept cu tot ceea ce-nseamnă lumea asta, uneori atât de greu de înţeles şi mai ales de trăit… Drept urmare, cu sufletul plin de bucurie, am ales să-i fiu alături Dariei, într-un început de drum de viaţă, ce sper din suflet să-i fie cât mai lin şi să-i ofere mai de grabă bucurie decât altceva. Am ascultat liniştit slujba, apoi, am ieşit cu toţii la pozat. Deja subiectul frunzei, începea să-şi facă simţită prezenţa, până şi-n rândul cucernicelor feţe bisericeşti, specializate în probleme de suflet şi viaţă veşnică. Atunci am auzit exprimată pentru prima dată ideea că Adam şi Eva, erau corigenţi la economie. Şi-n plus, cică nici la facultate nu s-au descurcat prea grozav, la marketing aveau mereu 5 – aşa explicându-se de ce n-au fost ei în stare să-şi înregistreze frunzele la O.S.I.M. – ul din grădina Raiului şi mai apoi să încaseze drepturile de autor pentru objectul menit să acopere ruşinicile anatomice cu care, într-un umor de zile mari, Doamne-Doamne i-a dotat în varianta full options/full piele.

Pe seară, am mers la petrecere, aşa cum se obişnuieşte în astfel de ocazii. Din nou, frunzuliţa buclucaşă era prezentă pe buzele tuturor mesenilor, doar că de data asta, chiar mai abitir decât la biserică. Acesta a fost prilejul cu care, am auzit exprimată pentru prima dată, cea mai tare idee de business posibilă, ever – magazinul de frunze. Intelectualul care-a scornit gândul cel bun, e şi mai vechi pe lumea asta decât mine şi foarte posibil, şi mai deprins cu meşteşugurile financiare. Astfel, punându-se în locul unui manager spaniol, al unei firme specializate în branding şi rebranding, ce întâlneşte la un moment dat în viaţa lui o nutzy blondă, şi-a dat seama cât e de uşor să faci un mega contract, pe zeci de milioane de euro, pentru o simplă frunză, ce culmea, se găseşte în natură, pe post de materie primă… Ne spunea nouă comesenilor, că atunci când era mic, se juca la el la ţară, cu alţi copii de vârsta lui. El vindea iarbă şi frunze, iar ceilalţi lemne, cuie, pietre sau sârmă ghimpată (totul depindea de cât de cât de creaţă era mintiuca fiecăruia…). Deşi atunci nu-i prea mergeau frunzele, acum se pare că le-a crescut preţul. Dacă pe vremea aia nu lua în schimbul naturii moarte decât cuie sau sârmă, acum poate încasa impresionante sume, exprimate desigur în euro. Tot ce trebuie să facă, este să aleagă clientul potrivit – o nutzy… GENIALĂ idee, nu-i aşa? La câţi copaci sunt pe la ROMânica, aduni pe puţin câteva tone de frunze. Şi dacă şi nutzy e available, e clar că faci business! Superb…absolut superb…

Devenind însă serioşi, chiar cred că treaba asta pute, pe de-a-ntregul, a natură moartă. Cu siguranţă, peste ceva vreme se va decoperi legătura dintre un PDL-ist şi natura moartă cu titlu de logo, iar noi vom zâmbi din nou cretin, cu gândul că iar au mai zburat din visterie nişte zeci de milioane de euro şi culmea, fix la cine trebuie… Sunt indignat pe tema asta, pentru că probabil şi-un câine chior şi şchiop, daca-l iei de pe stradă şi-i dai temă, va fi capabil să conceapă un brand de ţară ce în cazul nostru poate include cu uşurinţă Casa Poporului (cea mai impresionantă clădire din lume, construită după cote biblice) sau pe musiu Dracula, o veche dar eficientă obsesie a americanilor, care deşi habar nu au pe unde se-ntâmplă să existe ROMânia, sunt absolut convinşi că Dracul Dracula a trăit în Transilvania. S-au luat Oscaruri pentru filme cu vampirul Dracula, se fac desene animate pentru ţânci, cu Dracula ca personaj principal… Dumnezeule, cât e de simplu….

E simplu, dar numai dacă maidanezul de mai sus se va ocupa de chestiune. Dacă pui însă o nutzy să rezole problema, s-ar putea foarte bine, să te trezeşti cu o frunză copiată ca şi logo. Mă-ntreb, oare canadienii cum doamne iartă-mă or fi făcut atunci când şi-au ales ca simbol naţional frunza de arţar? De ce nimănui pe lumea asta nu i-a mai trecut prin cap să imite frunza lor?! Dar desigur, întrebările-astea nu cred că mai au vreun rost acum. E clar că ei au pus potaia să le facă brandingul….

Aşadar, stimaţi compadres, vă sfătuiesc pe toţi să vă râdeţi pre voi înşivă şi unii pre alţi, iar mai apoi să vă şi veseliţi, cât se mai poate. În ritmul ăsta, numai  frunza va rămâne din noi.

În încheiere şi în scris, doresc pe-această cale, tuturor ROMânilor care-au votat cu capul din spatele frunzei, o frunzăreală-verde, cât mai plăcută… Amin…

Trăim într-o lume nebună şi-ntro ţară şi mai nebună. După ce că soarta s-a ”fericit” în capul nostru, lăsând să umble într-o libertate veselă, specimene umane precum cele aflate acum la conducerea statului român, divinitatea parcă glumeşte din nou macabru, lăsând Dunărea să-şi umfle valurile deloc albastre, peste casele, gospodăriile, drumurile şi oamenii ce i-au ieşit în cale în zilele inundaţiilor.

Au mai murit astfel încă 23 de suflete şi asta ba pentru că a plouat mult, ba pentru că în loc să construim diguri şi canale, folosim banii dedicaţi respectivelor proiecte pentru a ridica săli de sport mândre tare (8,5 mil. euro…), ba pentru că amândouă. Dar oare mai contează motivul? Important e că totuşi mai şi murim…

Privind imaginile televizate din zonele afectate de inundaţii, aproape că-mi vine să zâmbesc. Şi asta nu pentru c-ar fi vreun motiv de bucurie, dar cred că într-un fel mă aşteptam. Deşi acolo au pierit vieţi omeneşti, s-au năruit destine, munca de-o viaţă a celor urgisiţi de ape nu-i altceva decât o imensă chisăliţă, şi-au făcut treptat apariţia Zeus îmbrăcat cu tricoul său de firmă, de-un verde-bufet-năucitor, singura ”prim-ministră” din istoria României, cu cizmuţele sale de-o mie de euro perechea şi cum altfel, domnu’ Adriean de la Economie, acest binefăcător autodeclarat, un tip umil şi modest, dar public şi la televizor.

Mi s-ar fi părut nefiresc să nu apară printre sinistraţi, pentru că-n mintea lor electorală, e un prilej excelent pentru a face puţintică campanie. Asta arată pe de-o parte că nu-s în toate apele lor, dacă îşi mai închipuie că cineva vreodată le va mai acorda vreun vot, iar pe de alta, arată cum suntem noi românii de fapt. Ne prostituăm la vot, pentru găleţi portocalii, iar acum când apele ne iau pe sus cu căţel şi cu purcel, n-avem practic altceva de făcut decât să rânjim tâmp, cu toarta de la găleată-n mână.

Constat încă o dată-n plus că suntem o naţiune de morţi vii, ce umblă într-o libertate veselă, dar fără niciun rost. N-avem nici cap, n-avem nici coadă, iar apele-aste-nvolburate, par să ia cu ele orice speranţă de mai bine.

Trăim într-o ţară fără viitor, pentru că, în bună măsură, musca ne patinează pe creier 24 din 24. Votăm strâmb, pentru ca mai apoi să înjurăm ce am votat – e-un fel de divertisment se pare. Mergem la facultate doar pentru că ne trebuie o diplomă, iar apoi vrem un job despre care n-avem niciun habar, doar pentru că-i ruşine să mai stăm acasă…

Nu cred că boala de care suferim noi românii are vreun nume şi pe cale de consecinţă nu cred că are nici leac. Ceea ce cred însă e că ar trebui să fim izolaţi într-o capsulă şi zburaţi cu-n şut puternic fix în celălalt capăt al Universului – riscăm să devenim contagioşi…

1.  Eu sunt Domnul Preşedintele tău, m-ai votat pentru un pui anemic şi-un aparat de radio, să-ţi fie de bine, dar să nu-ţi faci iluzii în ceea ce mă priveşte!

2.  Să nu gândeşti cu capul dintre umeri şi astfel să cutezi ca data viitoare să votezi cinstit!

3.  Să nu iei vreodată numele şi funcţia mea în serios, mai bine emigrezi în deşert…

4.  Adu-ţi aminte că ziua mea e-n fiecare zi, aşa că… cinsteşte-mă cu pensia şi salariul tău!

5. Cinsteşte şi pe miniştrii mei şi pe consilierii lor, ca bine să le fie lor şi să trăiască mulţi ani pe pământ! Tu, cetăţene, contezi cel mai puţin…

6.  Să nu ucizi. Numai eu şi-ai mei avem acest drept şi începem cu pensionarii !

7.  Să nu fii desfrânat. Acesta, e un privilegiu rezervat politicienilor!

8.  Să nu ridici mărturie asupra aceea ce auzi, vezi, simţi şi trăieşti. Tu române, trebuie să fii precum boul din fabulă, e musai să ne dai toată agoniseala ta, pentru ca noi să putem construi vile şi palate, iar vacanţele noastre, să nu fie mai ieftine de 8-10 mii de euro!

9.  Să nu cumva să pofteşti la un trai decent, aşa cum se întâmplă în occident.

10.  Să nu-ţi vinzi ţara. Lasăne-o nouă, s-o dăm gratis la ”amici” !

Se prea poate ca atunci când Moise a urcat pe munte pentru a primi cele 10 porunci, să fi fost prin preajmă şi-un politican român, cu misiunea clară de a traduce Decalogul pentru noi cei de-acasă. Din păcate, micuţul era cu siguranţă oleac’ abţiguit şi nici nu ştia limbi străine… Şi astfel dragilor, ne-am ales noi cu nişte porunci strâmbe, unidirecţionale, menite să ne subjuge existenţa, în folosul cumetrilor şi cumetriilor pe bani grei şi voturi strâmbe…

În doar 6 ani, cel care ne ura cu fasolea la vedere, să trăim bine, a reuşit, respectând cu sfinţenie Decalogul Românesc, să ucidă orice spranţă de prosperitate şi minimă decenţă a traiului zilnic. După numai 6 ani de băsism forte, avem camioane de credite pe care nu le mai putem plăti, rămânem fără servici, fără case şi fără maşini, iar în foarte scurt timp şi fără părinţi… Medicii din România fug de rup pământul spre ţări civilizate, unde, cu toate că se întâmplă şi-acolo criza financiară, şefii de stat din respectivele ţări nu-şi omoară propriul popor, în timp ce şpriţuiesc pe undeva pe Coasta de Azur…

După doar 6 ani de la instaurarea regimului cu nume  nefast şi destul de poluant, ne aflăm într-o continuă disperare pentru că nu ştim de unde să mai inventăm bani pentru a ne ajuta  pensionarii să supravieţuiască, acei pensionari fiind părinţii sau bunicii noştri…

Sub regimul marinarului emotiv, am reuşit să ametecăm cu noroi, sângele celor care au plătit cu viaţa lor pentru ca ţara asta să fie una singură şi le-am ”dăruit” ungurilor, Ardealul. Acum, istoria românilor se studiază în limba şi varianta maghiară…

Băse şi-ai săi au minţit până ce-au îngheţat toate apele, până acum 5 luni spunând cu 10 guri dacă s-ar fi putut, pe toate posturile de televiziune, cum ţărişoara noastră dragă a ieşit din criză, aici totul e brici, putem să dormim liniştiţi, statul ”lucrează” pentru noi. Şi ce să vezi, domnule alegător cretin? Imediat după alegeri, salariile profesorilor, nu numai că nu s-au mărit cu 50%, dar au scăzut cu 25 de procente, iar pensiile bătrânilor noştri au au juns o mizerie de răsplată pentru zecile de ani în care aceştia şi-au servit ţara şi ne-au pus nouă celor tineri pe masă, cam tot ce aveam nevoie pentru a ajunge mari, politicieni de seamă şi incompetenţi cu multe diplome…

Mă feresc să concluzionez, pentru că din păcate, am convingerea că lista ororilor nu se încheie aici. Deşi e incredibil, ştiu că vor face băieţii cumva, să fie şi mult mai rău de-atât… Nu de alta, dar au făcut dovada faptului că sunt oameni serioşi – tot ce şi-au prpous până acum, au realizat!

Ce pot face însă, este să mă înarmez cu multă hârtie igienică, pentru a şterge de la botul celor care-şi oferă votul contra pui anemici, aparate de radio fără semnal şi găleţi de plastic, mâncând aceeaşi consistenţă maronie, pe care au ciolfăit-o şi acei nefericiţi ce povesteau în campania electorală de-acum juma’ de an, cum Geoană vinde ţara ruşilor, cum mogulii fură din averea statului, cum Antonescu merge la coafor, iar Boc, Videanu, Berceanu, Udrea, Boureanu şi alţi campioni la “curling”, la fel ca ei, sunt aceşti ”de treabă” care-şi fac treaba…

Şi şi-au făcut-o…fix în capul nostru… Nu ne mai rămâne de făcut probabil, măcar în al 15-lea ceas, decât să ne ştergem, pe noi înşine şi unii pe alţii…

De ani de zile, traiul pe tărâmul mioritic a devenit mai mult o provocare decât un firesc. Suntem din ce în ce mai goi din punct de vedere spiritual, mai seci în buzunare, suntem pe zi ce trece mai nervoşi şi mai nemulţumiţi, iar toate astea se petrec în timp ce domnii şi doamnele care ar trebui să ne reprezinte cel mai bine interesele şi să vegheze cu ochi de şoim la bunăstarea generală a naţiei române, nu fac altceva decât să împartă vorbe goale pe la televizor şi-n presă şi, cum altfel, să-şi umple conturile din bănci cu munca fiecărui român credul şi cretin deopotrivă, plătitor încă de taxe şi impozite…

Până aici e clar, toate bune şi frumoase. Cele de mai sus par a nu deranja până la urmă pe nimeni, aşa cum o arată negru pe alb recentele alegeri prezidenţiale unde mai mult de cinci miloane dintre noi, au votat cu adulaţie frenetică un discurs despre ruşii comunişti care vor pune ce-are ursu-n loc de mână pe România, despre mineri, Iliescu, Vântu şi Voiculescu sau ieşiri din criză, imaginare. Şi ? Unde-s toate astea acum ? A văzut careva vreun miner pe stradă, crăpând măcar un singur cap de cetăţean cu buletin de România? Se mai aude ceva despre moguli ? Unde-s ruşii care veneau în valuri uriaşe să reinstaleze windows-ul comunist pe hard-ul patriei mumă? Se simte careva ieşit pe bune din recesiune ?! Ba bine că nu… Însă, pentru că mulţi, foarte mulţi dintre noi gândim mai degrabă cu şliţul decât cu mintea, pentru următorii cinci ani n-o să avem altceva mai bun de făcut decât să fim şi mai săraci decât suntem, mai trişti, mai demoralizaţi şi chiar mai puţini decât am fost în ziua ultimului tur de scrutin. O fi bine, o fi rău ? Sincer, nici măcar dracu nu cred că mai ştie…

Am spus că nici dracu nu cred că mai ştie, pentru că azi dimineaţă m-a sunat cu taxă inversă. Era vai de căpşorul lui încornorat şi mi-a cerut să ne vedem la o cafea, să stăm un pic de vorbă. În sinea mea, mi s-a părut destul de ciudat…să mă sune Talpa Iadului cu taxă inversă şi cu vocea aia pierdută şi să se tânguie în halul ăsta… Dar, am zis să nu fiu naşpa şi să-i dau măcar o cafea, poate reuşesc să-mi dau seama ce-i cu el şi cine ştie, să-l fac să zâmbească, până la urmă dacă şi dracu-ajunge să fie în depresie… Însă, acestea erau gândurile mele bune dinaintea întâlnirii cu mai marele aghiuţelor de pretutindeni, căci după cele două ore de taifas în care-al dracu drac a plâns de-a rupt masa, am ieşit din bodegă pur şi simplu distrus… Scaraoţchi reuşise să-mi taie orice fel de chef de ziua de mâine şi, mai mult ca sigur, şi de cea de poimâine…

Ca să pricepeţi ce vreau să spun, imaginaţi-vă că aflat în misiune-n România, pe Dracu l-a apucat mai întâi durerea de cap, iar mai apoi cea de stomac. Vrând să meargă la doctor să se trateze, a aflat că nu mai există prea mulţi doctori în ţară şi în nici un caz în zona unde se află el. Cic-au plecat toţi la cules de căpşuni în Spania, pentru că răsplata pentru o căpşună culeasă, e cu mult mai mare decât salariul unui neurochirurg ce prin natura meseriei, e obligat să realizeze sute şi mii de operaţii pe creier… Disperat de durere şi panicat de treaba cu doctorii, dracu-şef dă buzna la o farmacie. Acolo, spune ce-l doare şi cere un tratament mai eficient, care să-i curme cât mai rapid suferinţele. A primit însă un răspuns, care l-a făcut să se albească de uimire… I s-a spus că în urma măsurilor anti-criză luate de guvernul lui „ mic şi-al dracu”, în farmacii nu se mai găseşte decât aspirină românească, adică acel tip de aspirină super ieftină, ce reuşeşte să trateze răceala, durerile de măsea, diareea, hepatita şi cancerul de colon, cu aceeaşi sinceră ineficienţă…

Frate şi-a luat-o dracu la fugă pe străzi, nu mai putea de disperare… Iar în goana lui nebună pe drumurile patriei, a văzut că şcolile erau complet goale – profii, după mărirea de salariu cu 50 de procente, plecaseră cu toţii la plajă-n Tenerife, şi elevii, supăraţi că nu mai au dascăli care să-i mai înveţe una-alta, s-au apucat să-şi joace alocaţiile la poker şi să fumeze iarbă cu E-uri… Firmele şi companiile de tot felul, nu mai aveau angajaţi de niciun fel, ci erau pline cu şomerii rezultaţi din măsurile amintite ceva mai sus, iar cei puţini care mai rămăseseră să presteze pământul ţării, nici măcar nu-l mai recunoşteau pe bietul Dracu… Ba mai mult, se şi dezobişuiseră să spună dracu te-a luat, spunând acum că te-a luat altcineva. Cică unu mai urât ca dracu, cu privire nesigură, emotiv şi plângăcios la nevoie, adimrator şi pasionat de femeia-amantă nu de femeia-nevastă şi bogat nevoie mare, şi el şi-ai lui, din vânzări anterioare…

Dar ce m-a pus rău de tot pe gânduri, a fost faptul că Dracu – Boss, s-a hotărât să emigreze în Canada. Mi-a zis, plângând cu lacrimi de crocodil, că el nu mai poate să-şi practice menirea de lui de drac în condiţiile-astea şi că mai bine emigrează peste ocean, unde se va angaja la o bigmecărie ceva… Şi-a dat el seama că e mai safe să vândă mecpuişori de-acum înainte, decât să activeze pe post de şef al dracilor, într-o ţară devenită pericol public…

Ziceţi şi voi, dacă dracu depune armele, noi ăştia obişnuiţi şi muritori din fire, ce să mai facem?

Avem rate de plătit, chirii, leasing, papa de vârât în stomace, recuperatorii ne caută, benzina e incredibil de scumpă, suntem şomeri cu diplomă, maşina ni s-a stricat, e pe butuci, suntem bolnavi fără leac, e ţara plină de radare amplasate pe autostrăzi care nu există, nu mai avem bani nici de ţigări, iar cablul şi internetul, ni le-au tăiat demult…

E simplu tati… Nu mai avem nimic de făcut…

Suntem prea proşti, prea laşi, prea curve, ca să putem vreodată să schimbăm ceva în ţara asta tristă. Votăm strâmb, din interese meschine sau din prostie nediluată, după care ţipăm c-am fost minţiţi şi nu e bine… Dăm ţepe peste ţepe şi ne alegem cu nimic şi-apoi urlăm din toţi plămânii că România e o ţară de rahat… Ni se scurg balele după nu ştiu ce maşini de fiţă pentru care plătim şi cu hainele de pe noi, pentru ca mai apoi să ne dăm seama că n-avem unde merge cu ele, şosele – cucu… Avem încă impresia că manelele înseamnă muzică şi ni se pare că a fi bărbat adevărat, presupune să omori în bătaie la propriu, un bătrân ce traversează strada pe trecerea de pietoni, mult prea încet…

România a ajuns un pericol public pentru că cei mai mulţi dintre noi am făcut să fie aşa. Nu putem schimba asta, pentru că nu ne putem schimba pe noi! Cred sincer, că dacă nu ne-am fi născut aici, ci-n altă parte, ar fi fost la fel. America să fi fost a noastră, Germania, Italia sau Franţa şi până la urmă, tot la ruină le-am fi adus…

Nu locul e de vină, ci cei care îl locuiesc…